Memoria locurilor 2.0
n. 20 martie/1 aprilie 1831, Câmpulung Muscel
d. 19/31 august 1891, Bucureşti
Pictor și grafician, pedagog, întemeietor al primelor școli românești de Arte Frumoase, la Iași și la București. După unele surse, bunicul său fusese medic la curtea Sultanului; după moartea unei paciente, de teamă, și-a luat familia și a venit la Craiova, pe vremea când Dimitrie Mihali Dimo – tatăl lui Theodor Aman, avea doar 8 ani.
A avut rol decisiv în organizarea învăţământului artistic românesc.
A fost director al școlii din Bucureşti (1864). A colaborat cu Societatea de Cultură Macedo-Română. A publicat în Albumul Macedo-Român
din 1880, fiind un susținător al cauzei macedoromânilor.
n. 29 noiembrie/11 decembrie 1836, Craiova
d. 10/23 februarie 1910, București
Gazetar, om politic, poet, autor dramatic, traducător de piese de teatru; unele poezii ale sale au intrat în repertoriul popular; colecționar de artă și protector al artelor frumoase. Ca om politic, a activat în PNL, fiind artizan al strategiei politice, în umbra Brătienilor. Ca economist, a avut o gândire profundă, originală și adaptată condițiilor și cerințelor României.
A susținut crearea în România a unei industrii și a unui comerț prosper, întemeiate pe căi de comunicație și instituții de credit solide – condiție pentru prosperitatea statului. Rol esențial în adoptarea Constituției de la 1866 și în crearea BNR.
n. 21 august 1925, Hrupiște (Argos Orestiko), Grecia
d. 4 martie 1977, București
Actor. Emigrează în România împreună cu familia, stabilindu-se în Cadrilater și apoi la Ploiești. Se înscrie la Drept, dar abandonează și urmează Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. Activează la Teatrul Național București (1948); la 1 aprilie 1951, începe activitatea la Teatrul de Stat din Constanța, iar din 1953, devine directorul Teatrului de Stat din Ploiești.
În 1965, vine în București, la Teatrul Bulandra. „M-am străduit să fiu un actor total. Nu știu dacă am reușit, dar asta e obsesia mea nr. 1. Eu cred că actorul trebuie să joace astă seară Lear și a doua seară să fie clovn de circ“.
n. 9 martie 1942, București
d. 5 septembrie 2021, București
Urmaș al unei familii de aromâni din Munții Pindului. Tatăl său a fost deținut politic, în timpul regimului comunist. Actor de teatru și de film, regizor, om politic. A jucat în peste 40 de filme de lung metraj.
S-a remarcat cu ocazia Revoluției Române din 1989, fiind în grupul celor care au transmis din studioul TVR. Ministru al Culturii, între 1996 și 2000. Președinte al UNITER. Din mai 2005, Director al Teatrului Național din București. Președinte al Societății de Cultură Macedo-Română; s-a remarcat prin desele luări de poziție împotriva declarării aromânilor ca minoritate, în România.
n. 24 august/5 septembrie 1828, Obroga
d. 27 octombrie/8 noiembrie 1897, sat Mirila, Com. Bobicești, jud. Olt
Actor. Emigrează în România împreună cu familia, stabilindu-se în Cadrilater și apoi la Ploiești. Se înscrie la Drept, dar abandonează și urmează Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. Activează la Teatrul Național București (1948); la 1 aprilie 1951, începe activitatea la Teatrul de Stat din Constanța, iar din 1953, devine directorul Teatrului de Stat din Ploiești.
În 1965, vine în București, la Teatrul Bulandra. „M-am străduit să fiu un actor total. Nu știu dacă am reușit, dar asta e obsesia mea nr. 1. Eu cred că actorul trebuie să joace astă seară Lear și a doua seară să fie clovn de circ“.
n. 26 octombrie/7 noiembrie 1820, București
d. 28 noiembrie/10 decembrie 1876, București
Primul Rector al Universității din București. Absolvent al Școlii de la Sf. Sava, din București, a studiat la Paris, ca bursier al statului, începând cu 1845. Un document aflat în patrimoniul Muzeului Universității din București menționează activitatea lui „în Societatea Studenților Români din Paris“. Același document se referă la activitatea acestuia „în învățământ“: începând cu 15/27 noiembrie până în 28 octombrie/11 noiembrie 1876, profesor de Drept (Civil, Procedură civilă, Penal), iar între 2/14 octombrie 1856 și octombrie 1859, Director al Eforiei Școalelor (respectiv al Instrucțiunii Publice, în ultimul an).
În perioada 4/16 iulie 1864 – 2/14 martie 1871 a fost „Rector al Universităţii din București“. A activat în magistratură și politică: deputat, senator, ministru, însărcinat fiind cu afaceri externe, interne și finanțe etc.
la comanda familiei Costa-Foru; Aleea Mitropoliei 7
n. 17/29 iunie 1856, Viena
d. 6 ianuarie 1947, Steindorf am Ossiacher See(d), Carintia, Austria
Diplomat. Fiul lui Theodor Dumba (1818-1880) și al Anei Dumba. Mama lui, Ana, era născută Vrani și provenea dintr-o familie aromână din Clisura. Tatăl lui, Theodor, descindea din Nicolae Dumba, frate cu Sterie Dumba, cei doi care veniseră împreună la Viena, la începutul secolului al XIX-lea.
Constantin Dumba a fost botezat la 6/28 iulie 1856 de arhimandritul C. Liveropoulos, de la biserica ortodoxă «Sf. Treime» din Fleischmarkt, Viena. Între 11/23 ianuarie 1894 și 15/27 decembrie 1895, a fost ministru plenipotențiar al Legației Imperiului Austro-Ungar din București. Ulterior, a plecat la Paris, Belgrad și în final, în SUA
n. 5/17 noiembrie 1828, Viena
d. 15/28 decembrie 1894, Viena
Fratele lui Nicolae Dumba și fiul lui Sterie Dumba. A avut o fabrică de textile la Tatendorf. Totodată, a devenit director al Băncii Naționale a Austriei și consul general al Greciei. A continuat, împreună cu fratele său, Nicolae, să fie proprietarul unor moșii întinse.
În România, ei au cumpărat moșia Lița, moșia Afumați și moșia Bragadiru din plasa Marginea, actualmente jud. Teleorman. Moșiile, la momentul la care erau în proprietatea celor doi frați, Mihail și Nicolae Dumba, înainte de reformele agrare de după Primul Război Mondial, totalizau 14.000 ha. Legături de rudenie cu familia Mihail din Craiova
n. 24 iulie/5 iulie 1830, Viena, Imperiul Austriac
d. 23 martie/5aprilie 1900, Budapesta, Austro-Ungaria
Industriaș, finanțist, politician liberal. Mare mecena, a sprijinit artele.
La iniţiativa și în casa sa, Johan Strauss a compus cunoscutul vals Pe valurile Dunării.
A finanțat construirea Filarmonicii din Viena. Membru al Dietei Imperiale, al Senatului Imperial, unde, prin nenumărate acțiuni, a susținut interesele Regatului Român.
La 35 de ani, a devenit președinte al Băncii Imperiale austriece. A susținut societatea «Junimea Română», o societate literară a studenților români din străinătate, cărora le-a donat 20.000 ducați. Consilier intim al împăratului Franz Iosef (1848-1916). Pictorii Hans Mackart și Gustav Klimt au fost sprijiniți de el
ridicată cu suportul financiar al lui Nicolae Dumba, Musikvereinspl. 1
n. 24 ianuarie/5 februarie 1889, Boboștița, Albania
d. 27 noiembrie 1972, București
Fiul unui negustor macedoromân, Gheorghe [Ghergo] Eftimiu, care deschide o băcănie în București. Dramaturg, prozator, poet. Director de teatru și director general al teatrelor. Pentru o scurtă perioadă, a fost la cârma Teatrului Național și al Operei din Cluj (1 august-31 decembrie 1927).
În 1932, primește Premiul Național pentru Literatură. Membru titular al Academiei Române. Publică, cu numeroase pseudonime, articole de presă în favoarea macedoromânilor. Francmason de grad 33, Venerabil al Lojii bucureștene «Meșterul Manole». După o scurtă dizgrație, este recuperat de comuniști și repus în drepturi.
n. 17/29 iulie 1867, Craiova
d. 3 martie 1939, București
Fiul preotului aromân Dimitrie Constantin Gerota și al Mariei Gerota. Medic și cadru didactic la Facultatea de Medicină din București; din octombrie 1897, predă anatomia la Școala Națională de Arte Frumoase din București, unde l-a avut ca student pe Constantin Brâncuși. Ctitor al medicinei românești, împreună cu Carol Davilla. Contribuții remarcabile în domeniul urologiei și al radiologiei.
A preconizat o tehnică de injectare a vaselor limfatice, cunoscută în literatura de specialitate drept „metoda Gerota“. Fondatorul Sanatoriului Dr. Gerota. Membru corespondent al Academiei Române.
Jean Louis Calderon 9
n. 1872, Gopeși, Macedonia turcească
d. 27 august 1936, București
Doctor, chirurg ortoped şi inventator de aparatură, pentru a veni în ajutorul invalizilor. Cordescu îl menționează pe tabloul absolvenților Școlii primare de băieți din Gopeși în promoția 1897-1898 și în 1900-1901, pe cel al absolvenților Secției Comerciale de la Școala Coloniei Românești din Sofia.
În aprilie 1900, apare ca intern la Internatul Spitalului Brâncovenesc Central din București. Membru fondator şi director general al Societăţii «Invalizii din Război», înființată în 1917, la Iaşi. Președinte al Societății de Cultură Macedo-Română; autor de studii legate de macedoromâni.
n. 9/21 februarie 1802, Oradea, Imperiul Habsburgic
d. 3/15 februarie 1870, Pesta, Ungaria
Provine dintr-o familie de negustori aromâni (tatăl, Athanasie Popovici-Gojdu, mama, Ana Poynar) din Moscopole. Studii la Academia de Drept din Oradea, apoi la Pojon (Bratislava) și finalizate la Universitatea din Pesta. Strâns legat de elita românească a vremii; îl cunoaște pe Andrei Șaguna, viitorul mitropolit.
Devine, la Budapesta, o autoritate în materie de drept civil. Personaj influent al capitalei maghiare. Mare proprietar și finanțist. Comite suprem de Caraș, reprezentant în Casa Magnaților (Senat) la Budapesta. A sprijinit financiar numeroși români de valoare, pentru studii.
n. 13/25 februarie 1880, Iași
d. 30 octombrie 1955, București
Studii la Berlin și Leipzig, având ca profesori pe Wilhelm Wundt, Paul Barth și Karl Bücher. Susține doctoratul în filosofie cu teza Egoismus und Altruismus. Zur soziologischen Motivation des praktischen Wollens. Profesor la Universitatea din Iași, în cadrul Facultății de Litere și Filozofie, din 1910. În 1920, vine la Facultatea de Litere a Universității din București.
A inițiat cercetarea monografică a satelor din România, metoda sa contribuind la construcția Școlii gustiene. A fost membru al Academiei Române, chiar președinte al acesteia, în 1944. Conflictul cu comuniștii a condus la eliminarea din Universitate și din Academie.
n. 15/27 februarie 1851, Iași
d. 17/30 decembrie 1912, București
Savant, matematician, sociolog, om politic liberal, Ministru al Cultelor şi Instrucțiunii Publice. Organizator al învăţământului modern românesc. Bunica maternă era de origine aromână. A studiat matematica și fizica la Sorbona.
A obținut titlul de doctor, fiind primul român care a susținut un doctorat la Paris, cu o teză de mecanică cerească, intitulată Asupra invariabilităţii axelor mari ale orbitelor planetare.
Profesor la Universitatea din Bucureşti şi Iaşi. A predat la Facultatea de Științe, Secția fizico-matematici, mecanica rațională, între 1878-1910. Membru al Academiei Române. Ministru al Instrucțiunii (1897-1899; 1901-1904; 1907-1910). Ca recunoaștere a importanței personalității sale, un crater de pe Lună îi poartă numele.
păstrându-se doar decorațiunile exterioare originale, Str. Gheorghe Manu 7
n. 13/25 octombrie 1858, Ploiești, jud. Prahova
d. 2 iunie 1922, Roma
Pe linie maternă, provenea dintr-o familie de aromâni. S-a afirmat ca avocat, publicist, diplomat şi om politic. A colaborat la multe publicaţii din ţară şi din străinătate, susținând afirmarea idealului naţional. În 1884, şi-a început cariera politică fiind, pe rând, deputat liberal și apoi conservator, de șapte ori ministru la diverse departamente: Culte, Instrucțiune Publică, Finanțe, Interne, Externe, Președinte al Consiliului de Miniștri.
Susținător al românilor aflați peste hotare, cu o grijă specială față de macedoromâni. Întemeierea Micii Înțelegeri (România, Cehoslovacia, Iugoslavia) a fost ultimul lui act politic.
aflată la vânzare, Aleea Tache Ionescu 2
n. 15/27 februarie 1851, Iași
d. 17/30 decembrie 1912, București
Savant, matematician, sociolog, om politic liberal, Ministru al Cultelor şi Instrucțiunii Publice. Organizator al învăţământului modern românesc. Bunica maternă era de origine aromână. A studiat matematica și fizica la Sorbona.
A obținut titlul de doctor, fiind primul român care a susținut un doctorat la Paris, cu o teză de mecanică cerească, intitulată Asupra invariabilităţii axelor mari ale orbitelor planetare.
Profesor la Universitatea din Bucureşti şi Iaşi. A predat la Facultatea de Științe, Secția fizico-matematici, mecanica rațională, între 1878-1910. Membru al Academiei Române. Ministru al Instrucțiunii (1897-1899; 1901-1904; 1907-1910). Ca recunoaștere a importanței personalității sale, un crater de pe Lună îi poartă numele.
monument de arhitectură din sec. XVIII; Str. George Enescu, nr. 3
n. 16/28 ianuarie 1846, București
d. 7 februarie 1907, Paris
A urmat cursurile Școlii Militare de Război din București (1862-1864), apoi Școala de Ofițeri de Stat Major de la Paris (1865-1869); în paralel,
a frecventat Școala Politehnică și Facultatea de Științe.
Participant la Războiul de Independență ca maior și ca Șef al Operațiilor la Marele Cartier General. A fost înaintat la gradul de locotenent-colonel în 1877, iar în 1883, la gradul de colonel. Atașat militar la Berlin 1884-1891. În 1891, General de Brigadă; de trei ori Ministru de Război. În 1899, comandant de Corp de Armată. Reformator al armatei. Din 1901, deputat și senator și apoi, din 1904, Ministru al Afacerilor Străine (1904-1907).
azi, Pavilionul 4 al Spitalului Clinic “Dr. I. Cantacuzino”, București, Ioan Movilă 5-7
n. 26 iulie/7 august 1833, București
d. 16/29 mai 1911, București
A îmbrățișat cariera militară, urmând la Potsdam Şcoala de cadeți. A făcut studii în Germania și a fost ofițer în armata prusacă (1853). Întors în ţară, în 1858, a organizat artileria şi a predat cursuri de artilerie la Şcoala de ofițeri pentru arma artilerie.
Creatorul artileriei românești; ministru de Război
(1869-1870; 1888-1889; 1904-1906); primar al Bucureștiului (1874-1877); prim-ministru (1889-1891); președinte al Camerei Deputaților (1891-1895); ofițer de artilerie, general de divizie (1906
apoi s-a dorit transformarea sa în muzeu; Calea Victoriei 192
n. 20 martie/1 aprilie 1831, Câmpulung Muscel
d. 19/31 august 1891, Bucureşti
Pictor și grafician, pedagog, întemeietor al primelor școli românești de Arte Frumoase, la Iași și la București. După unele surse, bunicul său fusese medic la curtea Sultanului; după moartea unei paciente, de teamă, și-a luat familia și a venit la Craiova, pe vremea când Dimitrie Mihali Dimo – tatăl lui Theodor Aman, avea doar 8 ani.
A avut rol decisiv în organizarea învăţământului artistic românesc.
A fost director al școlii din Bucureşti (1864). A colaborat cu Societatea de Cultură Macedo-Română. A publicat în Albumul Macedo-Român
din 1880, fiind un susținător al cauzei macedoromânilor.
în prezent, sediul Muzeului de Artă din Craiova; Calea Unirii 15
n. 23 octombrie/4 noiembrie 1868, Râmnicu Sărat
d. 26 iunie 1941, București
Absolvent al Facultății de Medicină din București, după ce a urmat timp de un an Școala de Belle Arte din București. A obținut titlul de doctor în medicină în 1898, cu o temă unică pentru acea perioadă: Tatuajele în România. După o specializare la Berlin, devenea preparator și asistent la Catedra de Histologie a Facultății de Medicină, apoi șef de lucrări, conferențiar și profesor la Catedra de Medicină Legală a Universității din București.
A înființat Societatea de Salvare (1905), prima din România, Spitalul de Urgență (1936), dar și Muzeul de Artă Națională «Dr. Nicolae Minovici» pentru a răspunde pasiunii sale de colecționar al obiectelor de artă, în special de artă populară.
pentru a găzdui colecția privată (icoane, ceramică, țesături, obiecte din lemn etc.) a lui N. Minovici
n. 4/16 noiembrie 1841, Budapesta
d. 1/14 aprilie 1909, Birchiș, Arad
Unul dintre membrii familiei Mocioni (Mocsonyi), originari din Moscopole și stabiliți în Banat. Ioan Mocioni de Foen (1780-1854) și cei 5 fii ai săi: Petru, Andrei, Antoniu, Gheorghe și Lucian, au fost fruntași ai luptei de afirmare națională a românilor din Imperiul Austro-Ungar.
Deputat, la 24 de ani, obținând mai multe legislaturi în Camera Ungară a Parlamentului de la Budapesta. Inițiatorul Partidului Național Român, pentru drepturile românilor din Banat și Crișana. Mecena. Președintele Astrei din Sibiu. A patronat Societatea «Petru Maior» din Budapesta. Fondator al Băncii Albina.
n. 1 decembrie 1925, Gheorghieni, jud. Ciuc
d. 19 august 2000, București
Urmaș al unor aromâni stabiliți la Gheorghieni. Discipolul lui Anton Dumitriu, profesor și conducător al Catedrei de Logică și Istoria Filosofiei de la Universitatea din București. Implicat în mișcarea «Rugul aprins».
Obține o bursă de studii la Universitatea din Benares, cu ajutorul lui Sarvepalli Radhakrishnan, vice-președintele Indiei, impresionat de cunoştinţele de sanscrită ale tânărului călugăr. Scapă de persecuțiile comuniste, emigrând. Reprezentant al Patriarhul ecumenic Athenagoras I al Constantinopolului la Conciliul Vatican II, organizat la inițiativa Papei Ioan al XXIII-lea.
n. 6/18 iunie 1891, Vlahoclisura, azi, Kleisoura, Grecia
d. 31 martie 1979, București
Refugiat, în 1910, în România, cu mama și bunica. Orientarea către arhitectură s-a produs în urma întâlnirii cu pictorul G. Mirea, directorul Școlii de Belle Arte. A fost sfătuit să se îndrepte spre gravură, însă tânărul Simotta s-a înscris la concurs la Școala Superioară de Arhitectură, pe care a absolvit-o în 1916, ca elev al lui Ion Mincu.
Colaborator al lui Petre Antonescu. Inițial discipol al manierei neo-românești, a dezvoltat ulterior un stil personal de rezonanță balcanică, cu influențe ale artei decorative bizantine.
A creat Palatul Patriarhal de pe Dealul Mitropoliei, Schitul Darvari, Casa Oștirii. Profesor la Facultatea de Arhitectură
bucureștene cu acoperiș terasat; Aleea Mitropoliei 15
n. 25 martie/6 aprilie 1854, Brăila
d. 28 februarie 1935, București
Fiul lui Panait Simu şi al Dumitrei, mari proprietari şi agricultori din Brăila. În 1873, la vârsta de 19 ani, a moștenit averea unchiului său. Studii universitare la Paris şi la Bruxelles, obținând Licența în Drept, la Paris.
A lucrat la tribunalul din Brăila, intrând apoi în diplomație. Membru activ în diverse societăți științifice și culturale. Membru de onoare al Academiei Române.
Mare colecționar de tablouri, sculpturi, basoreliefuri, desene, gravuri, icoane, broderii, porțelanuri, ceramică etc. Din 1907, a început construcția Muzeului care urma să-i adăpostească colecția. Inaugurat la 21 mai 1920, Muzeul a fost dăruit națiunii române, demolat de comuniști în 1964.
arhitectul șef al Casei Regale a României; Mihail Kogălniceanu 68
n. 15/27 august 1810, Viena
d. 15/27 aprilie 1876, Viena
Fiul lui Simeon Sina (n. 1753, Moscopole), devenit unul dintre marii bancheri ai monarhiei austriece. Fiul său, Gheorghe Simeon Sina, a condus afacerile familiei peste trei decenii (comerț, industrie textilă, domeniul bancar). Principalul finanțator, alături de contele Széchenyi István, al «Podului cu lanțuri» din Budapesta.
A fost înnobilat, ca răsplată pentru marile sale binefaceri. Către sfârșitul vieții poseda în Ungaria, Austria, Cehia, Moravia şi în Principatele Române 99 domenii cu peste 240.000 iugăre de pământ. Bancherul cel mai bogat al Monarhiei austriece. A donat bani pentru ridicarea Catedralei ortodoxe «Sfânta Treime» din Viena.
deschis publicului în 1849, a avut drept principal finanțator pe baronul macedoromân George Sina
n. 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809, Miskolc, Ungaria
d. 28 iunie 1873, Sibiu, Austro-Ungaria
Mitropolitul ortodox al Transilvaniei, militant activ pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania. De origine aromână, părinții său proveneau din Grabova (Albania).
Urmează gimnaziul catolic (1826) din Pesta; studiază filosofia și dreptul la Universitatea din Pesta și teologia la Vârșeț. În 1833, s-a călugărit sub numele de Andrei, intrând în Ordinul Sfântul Vasile.
Împreună cu Ioan Lemeni, episcop greco-catolic, prezidează Marea Adunare de la Blaj (3/15 mai 1848), unde sunt cerute drepturi naționale pentru români. Organizează și restructurează învățământul teologic din Sibiu. Primul președinte al asociației culturale «Astra» din Sibiu
n. 23 martie/4 aprilie 1872, București
d. 1 aprilie 1952, București
Descendent dintr-o veche familie de mici boieri. Specializat în istoria artei și muzeografie în Germania și Franța, unde și-a susținut doctoratul (1896). Profesor universitar de Istoria artelor la Universitatea din Cernăuți (1926-1929), apoi în București, la Facultatea de Filosofie și Litere.
Membru corespondent al Academiei Române, din 1938. E considerat ctitorul muzeologiei românești. În octombrie 1906, Al. Tzigara-Samurcaș a fost numit director al Muzeului Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială (astăzi Muzeul Țăranului Român). Și-a dedicat întreaga viață acestui muzeu, pe care l-a condus 39 de ani.
și Artă Industrială, înființat prin Decretul Regal nr. 2.777 din 13 iulie 1906, sub conducerea lui Al. Tzigara-Samurcaș
n. 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809, Miskolc, Ungaria
d. 28 iunie 1873, Sibiu, Austro-Ungaria
Mitropolitul ortodox al Transilvaniei, militant activ pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania. De origine aromână, părinții său proveneau din Grabova (Albania).
Urmează gimnaziul catolic (1826) din Pesta; studiază filosofia și dreptul la Universitatea din Pesta și teologia la Vârșeț. În 1833, s-a călugărit sub numele de Andrei, intrând în Ordinul Sfântul Vasile.
Împreună cu Ioan Lemeni, episcop greco-catolic, prezidează Marea Adunare de la Blaj (3/15 mai 1848), unde sunt cerute drepturi naționale pentru români. Organizează și restructurează învățământul teologic din Sibiu. Primul președinte al asociației culturale «Astra» din Sibiu
n. 23 August/4 septembrie 1800, Labova Mare, regiunea Girocastro – Albania
d. 19 iunie/1 iulie 1865, Broșteni
Fiul negustorului Vasile Zappa din Labova, din Epirul albanez. S-a înrolat în corpul de luptători ai lui Ali Pașa de Ianina, contra turcilor, apoi în armata revoluționarului Marco Bociar, luptător pentru independență cântat de folclorul aromân, ajungând să îi fie aghiotant.
Până în 1831, a administrat și satele vlahilor din această zonă. A venit în Țara Românească în 1832-1833 (data este încă discutată și incertă). Ulterior, în 1844, a cerut naturalizarea română. A fost prețuit de domnitorii Al. Ghica, Al. Ioan Cuza, Gh. Bibescu. Fondator al Societății Culturale Ateneul Român. Este inițiatorul Jocurilor Olimpice Moderne.
în lumea modernă, în Atena, Grecia, prin donațiile lui Evanghelie Zappa
După înființarea Universității din București, Gh. Costaforu a fost primul rector al acesteia (1864-1871). Împreună cu Vasile Boerescu, alt profesor al Facultății de Drept, a elaborat Legea Instrucțiunii Publice (25 noiembrie/7 decembrie 1864), prima lege modernă din istoria învățământului românesc (Berciu-Drăghicescu & Crăciun, 2023).
Un document dactilografiat, semnat de Constantin Prodan, Procuror onorar la Înalta Curte de Casație și Justiție, intitulat „Marii doctrinari ai dreptului: Gheorghe Costaforu“, aflat în colecția Muzeului Universității din București oferă câteva informații interesante: „Numele lui de familie nu era acela pe care l-a ilustrat întreaga viață, ci unul mult mai scurt, de român macedonean: Forul. La acest nume, prin adaosul prenumelui tatălui său Constantin = Costa, numele patronimic s-a transformat [în] Costaforu, pe care l-a purtat atât el, cât și frații săi“.
Mai jos, se face o altă mențiune interesantă: „Familia lui era originară din Thessalia, și anume din orașul Larissa, ceea ce ar îndritui presupunerea că era de origine greacă; totuși moștenitorii păstrează tradiția unei origini aromâne.
